Faceți căutări pe acest blog

marți, 27 noiembrie 2012

Presedintele iese la atac cu MINCIUNI

Sa citam ce A DECLARAT PE BLOGUL SAU DE CASA   blog care apartine slugii sale care publica decat ce vrea stapanul

 Au fost mai mulți jucători dintre cei veniți atunci - Cernea, Filip, Daniel și Bogdan Șandru, Bărăgan, Bica - cărora eu personal le-am plătit prima de instalare
Minciuni gogonate nu sa dat prima de instalare decat lui Filip si Cernea jucatorii recunoscand acest lucru ca nu au primit acea prima 

Mai mult, tot eu am plătit transferurile pentru Daniel și Bogdan Șandru și pentru Neagu
Alta minciuna transferurile celor de mai sus s-au facut altfel nu cum pretinde Manescu  

 Împreună cu Mara și Dan Enescu am ținut o evidență a acestor cheltuieli ale noastre, iar după promovare, atunci când am tras linie, între mine și Mara nu exista nici o datorie
Alta minciuna  am vorbit cu oameni care au fost in preajma acestei evidente si au spus ca bani veneau din doua directii Primarie si Mara  si ca nici Manescu si nici Enescu nu au contribuit cu sume de bani acel sezon sau cand au facut-o a fost in mica masura 
 Mara nu a mai intrat în vederile noului patronat
NU Mara nu a mai intrat in vederile lui Manescu care prin echipa a spalat ceva din datoriile care le avea fata de cei care au preluat-o 

eu de la mine putere am socotit că este corect să-i dau lui Mara suma de 20.000 lei ca o măsură reparatorie
Alta minciuna  cand s-au facut socotelile Manescu si Enescu aveau de platit bani lui Mara sa tras linie si diferenta era de 30.000 lei  la Manescu  si ceva mai mult la Enescu care sa reglat cu Mara  asa ca Manescu avea sa dea bani daia si sa ajuns la titlu executoriu daca dai niste bani ca masura reparatorie nu îi dai cu titlu executoriu 

 toți jucătorii care au plecat de la Unirea la Urlați și la Cornu au plecat fără ca noi să fi primit nici un leu
Alta minciuna pe jucatorul Andriei Ciobanu sa luat bani lucru confirmat de cei implicati in transfer

Să revenim la Unirea. Jucătorii sunt cu salariile la zi?
Da. Chiar în aceste zile am discutat cu patronatul, care m-a asigurat că în cel mai scurt timp posibil salariile vor intra în conturile jucătorilor


Si acum cea mai mare minciuna din toate  jucatorii se plang pe la toate colturile ca nu au primit bani si Manescu minte cu nerusinare 

ce ne spun jucatorii si angajatii clubului 

nu suntem cu salariile zi, ne minte in fiecare zi, nu a au intrat banii pe card la nici un jucator, intr-o zi o sa ies public sa dau un interviu, sa se stie clar, acum imi este putin teama de viitorul meu, defapt o sa va anunt cand vorbesc.Cu stima un jucator de la Unirea.

nu am primit bani nici nu facem antrenamente cum era stabilit ca nu sunt bani de drum ne minte vino luni , nu mai veni , vino marti sau miercuri si asa in fiecare zi cine stie ce face cu bani pentru care am muncit ca se vorbeste ca bani ia primit de la inceputul sezonului poate a platit datoriile sau jocurile de noroc la care este campion , DOMNUL PACANELE  ca îi place sa joace 

sunt intarzieri de bani au fost in fiecare luna cate 4-5 zile dar acum se exagereaza ,macar sa nu ne mai minta fiecare ne facem un plan ce facem cu bani pe care i-am castigat prin munca  mai ales baietii care au jucat in teren avem copii acasa ce le dam sa manance cardurile care pe care le-am primit si sunt goale 

sunt multe lucruri care nu se cunosc domnul bogdan cum mai nou pretinde sa i se spuna a facut sedinta si ne amenintat sa nu mai vb cu nimeni despre situatia de la club si ne minte zilnic in legatura cu bani

joi, 22 noiembrie 2012

Cine sa fie ?

Zvonurile despre o viitoare "fuziune-colaborare" la Campina, intre cele doua echipe din municipiu, Unirea si CSM, sunt tot mai dese. Ultimele "stiri" au ca "argument" si o discutie din vestiarul Unirii, la ultimul meci, unde s-a vorbit despre acest lucru, inclusiv despre o posibila "colaborare financiara". Iar numele unui finantator de la echipa de Liga A Prahova cu care Unirea "imparte terenul", deocamdata, a fost pronuntat in vestiarul echipei de esalon superior!

luni, 19 noiembrie 2012

Presedintele Unirii este executat silit

Urmariti în continuare un reportaj despre adevaratul Bogdan Manescu  un parsiv si un om care are datorii imense si care nu stie cum sa mai faca sa isi plateasca datoriile sper ca acum sa se faca curatenie  si sa dispara acesti neica nimeni din fotbal care daca nu exista echipa erau niste necunoscuti , urmariti in continuare un interviu care spune totul 
http://www.campinacomment.ro/jihad-in-fotbalul-campinean/

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Unirea – esec la Zagon

Ieri, Unirea Campina a incheiat "balul" ligii a III-a pentru cele trei grupari prahovene care combat la acest esalon, dupa Fortuna Brazi si Conpet (care au jucat in devans partida din ultima runda a turului), campinenii intrand si ei in vacanta, odata cu deplasarea de la Zagon. Una "cu peripetii", in sensul ca jucatorii au fost convinsi cu greu sa renunte la protestul lor, fotbalistii acuzand datoriile pe care clubul le are la ei, din prime si salarii, fiind chiar unele voci care au sustinut ca elevii lui Florin Stancioiu si Costin Plavache au amenintat cu neprezentarea la acest meci, care, culmea, le oferea, in cazul unei victorii, posibilitatea "statistica" de a termina turul pe primul loc – performanta incredibila, pentru o echipa nou promovata, care a inceput campionatul ezitant si care, prin etapa a sasea, avea o singura victorie! Nu a fost sa fie bucurie pentru prahoveni, campinenii rezistand doar o repriza, fara gol primit, pe terenul covasnenilor, dupa pauza, Unirea fiind "doborata" de golurile marcate de Pintea (46) si Puscasu (90), succesul, 2-0, al Zagonului fiind unul mai putin clar decat o arata scorul, dupa cum a aratat meciul in sine. Dar cum fotbalul se joaca pe goluri, scorul va fi cel care va ramane in statistici.
Altfel, de rezultatul celor de la Unirea Tarlungeni, etapa viitoare, la Reghin, depinde ierahia finala a seriei a VI-a, brasovenii avand sansa de a depasi Fortuna si a deveni "campioana de iarna", in cazul unei victorii, dupa ce, ieri, au regasit "drumul" catre victorie in fata celor de la FCM Targoviste (scor 1-0 pentru Unirea). 

Marcatori: Pântea 46, Pușcașu 90.
FC Zagon: Rusandu - Ceaușel, Mihăeș, Markos, Cășineanu - D. Suciu, Sala (cpt) (67 Pușcașu), Pânzaru (70 Bărbășescu), Csiki - Știrbu (83 Postolică), Pântea. Rezerve neutilizate: Nagy - Kis, Popină, Mate. Antrenor: Dumitru Suciu.
Unirea Câmpina: Anghelache - Catană, Lungu, B. Șandru, Savu (79 Neagu) - Șaucă (46 Băcioiu), Maria, Dobrinoiu (cpt), Ir. Dumitru (59 Ruptureanu) - Camara, Stăncescu (46 Bica). Rezerve neutilizate: D. Șandru - Oae, Fatai. Antrenori: Florin Stăncioiu (principal), Costin Plăvache, Marius Palancianu (secunzi).
Cartonașe galbene: D. Suciu 34, Ceaușel 57, Mihăeș 72, Csiki 74, Pușcașu 85 - Savu 32, Stăncescu 34, Șaucă 37, Maria 56, Anghelache 90.
Arbitri: Emil Voicu (Bacău) - Dan Ilieș (Brașov), Gabriel Cătană (Târgoviște).
Observatori: Deszo Hompoth (Od. Secuiesc) - pentru arbitraj, Vasile Vamanu (Piatra Neamț).






La finalul acestei partide, cunoscutul tehnician câmpinean ne-a declarat: “Mi-am dorit foarte mult să câştigăm cel puţin un punct dar din păcate nu am reuşit. Am întâlnit o echipă exagerat de agresivă. Eu nu am reuşit să motivez jucătorii din cauza unor probleme de ordin intern. Deci, jucătorii mei nu au mai avut aceeaşi determinare şi mi-am dat seama de caracterul unora. Sunt hotărât să fac curăţenie în iarnă”. Întrebat totuşi cât de mult au contat problemele de ordin financiar pe care le acuză jucătorii câmpineni, acesta a spus că, “au contat, însă nu trebuiau să conteze. Mai clar,  erau  întârzieri de salarii.

În continuare citez din spusele ofiterului de presa  *( Consider că este o performanță mult peste așteptări, venită în condiții speciale, din multe puncte de vedere...)
Acest ziarist de doi lei care este o sluga nemaipomenita care stie sa fie un LINGAU perfect si sa se plieze pe profilul oricarui conducator numai sa profite si sa ia un ban ,de ce nu spui adevarul domnule fost arbitru de doi lei care toata actvitatea ai fost un blatis ordinar si care pe blogul tau scri numai ce ti se impune si ce iti ordona cei la care slugaresti ,cum nu iti convine ceva improsti cu commenturi rautacioase si jicnitoare 
Spune cum baieti au fost cu greu convinsi sa faca deplasarea si sa joace datorita intarzierilor salariale si a primelor sau iti este frica ca nu mai ai pe cine slugarii.

luni, 12 noiembrie 2012

UNIREA CAMPINA NU MAI ARE BANI????

Urmăriți un reportaj făcut împreună cu campinacomment care spune totul despre seriozitate cu care președintele clubului Unirea conduce clubul și despre criza financiară cu care se confruntă președintele , ce nu stie campinacomment este ca are datorii enorme de platit la anumiți oameni este înfundat în datorii și mai întrzie plata banilor către  jucători , secunzi, și celor care administreaza stadionul pentru a platii datoriile personale
Ce se intampla la Unirea Campina face din jucatorii echipei din al doilea municipiu niste “mini-eroi", acestia ajungand sa se lupte, teoretic, la promovare, desi conditiile pe care le au sunt mai grele decat au altii la “judet". Inaintea jocului de vineri, cu Unirea Tarlungeni, jucatorii au amenintat ca nu intra pe teren daca nu se achita primele, adica 150 de lei de punct (calculele le faceti singuri, conform clasamentului). Situatia a fost “remediata" cu 100 de milioane de lei vechi, cu care presedintele Manescu a ajuns la stadion, si care, sigur, nu erau veniti de la Brazi! Cum banii erau putini, s-au incercat “variante selective", dar, fotbalistii, spre cinstea lor, au refuzat sa “tradeze", astfel ca, dupa inca un meci castigat, “suta" s-a impartit frateste, la un suc, in oras, in speranta ca vor aparea si restul de bani! Plus baloane noi la antrenament (unde unul dintre conducatori si-a luat mingea adusa de acasa inapoi!!!), bani pentru plata cazarii, pentru transport etc! 
P.S. Pentru ca tot vorbeam despre “eroii" jucatori, sa nu-i uitam pe cei doi antrenori, care, chiar ca nu au avut nimic de “impartit", Stancoiu si Plavache fiind un fel de “voluntari", carora nu le-a ramas altceva de facut decat sa-si manifeste nemultumirile “verbal"… Respectiv cu ceva “Dumnezei", ca sa ramanem “fair-play", cel putin pana miercuri, cand teoria spune ca e zi de salariu! O urma o “gluma"!?


http://www.campinacomment.ro/unirea-campina-nu-mai-are-bani/ 

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Unirea Câmpina - Unirea Târlungeni 1-0

Marcator: Băcioiu 27.
Unirea Câmpina: Anghelache - Catană, Lungu, B. Șandru, Stanca - Ruptureanu, Ir. Dumitru, Dobrinoiu (cpt) (77 Savu), Stăncescu (57 Șaucă) - Camara (66 Fatai), Băcioiu (84 Neagu). Rezerve neutilizate: D. Șandru - Oae, Bica. Antrenori: Florin Stăncioiu (principal), Costin Plăvache, Marius Palancianu (secunzi).
Unirea Târlungeni: Iacob - Dobrea, Căpățână, Tatarciuc, Iaru - Brujan, Cristea, Crețulescu (63 Toderașcu), Spătaru (61 Airinei) - B. Liță (46 Pricop), L. Nicolae (cpt). Rezerve neutilizate: Mureșan - Popa, Mihalache, Zaharia. Antrenori: Decebal Câmpean (principal), Laszlo Balint (secund).
Cartonașe galbene: Stăncescu 3, B. Șandru 55, Șaucă 90+3 - Spătaru 5, Toderașcu 80.
Arbitri: Florin Constantin (București) - Joszef Peter (Sf. Gheorghe), Adrian Ionescu (Târgoviște).
Observatori: Dănuț Dumitriu (Focșani) - pentru arbitraj, Oleg Iacomi (Pitești) - pentru joc.


Singurul gol al derby-ului Unirea Câmpina - Unirea Târlungeni a venit în minutul 27. Ruptureanu a avut o cursă excelentă pe partea dreaptă, a centrat în fața porții adverse, Dobrinoiu a șutat, portarul Iacob a respins în lateral, de unde Băcioiu a împins mingea în plasă, din 6 metri, 
cu toată opoziția unui apărător brașovean.

joi, 8 noiembrie 2012



Formaţii probabile

Unirea Câmpina: Anghelache – Catană, Lungu, B. Şandru, Stanca, Şaucă, Savu, Stăncescu, Dobrinoiu, Camara, Băcioiu.
Antrenor: Florin Stăncioiu, Costin Plăvache, Marius Palacianu
Unirea Tărlungeni: Iacob - Vlăsceanu, Căpăţână, Tatarciuc, Dobrea, Iaru, N.Cristea, Brujan, Spătaru, Nicolae, Pricop.
Antrenor: Laszlo Balint.

Meciul de la Câmpina, care va avea loc mâine, de la ora 14.00, va fi arbitrat de Florin Constantin, din București,  Florin Constantin va fi ajutat de Joszef Peter, din Sf. Gheorghe, și Adrian Ionescu, din Târgoviște.
Observatorii partidei vor fi Dănuț Dumitriu, din Focșani, pentru arbitraj, și Oleg Iacomi, din Pitești, pentru joc.

Iată programul complet al acestei etape, a XI-a, toate partidele urmând să înceapă la ora 14.00:

● Avântul Reghin – Girom Albota
● F.C.M. Târgovişte – Argeşul Piteşti
● Unirea Câmpina – Unirea Tărlungeni
● F.C. Zagon - stă
● Fortuna Brazi - stă.
● Conpet Ploieşti - stă.
● Civitas Făgăraş – stă
Într-un joc în devans, din etapa a XIII-a, Fortuna Brazi va întâlni vineri, ora 14.00, pe teren propriu, formaţia Conpet Ploieşti.

C  L  A  S  A  M  E  N  T
1.
Fortuna Brazi
8
6
0
2
22-3
18
+9
2.
Unirea Tărlungeni
6
5
1
0
9-2
16
+7
3.
Unirea Câmpina
7
5
1
1
10-5
16
+4
4.
Argeşul Piteşti
7
4
0
3
8-8
12
 0
5.
F.C. Zagon      
7
3
1
3
9-13
10
-5
6.
Avântul Reghin
6
2
2
2
5-7
8
-1
7.
Conpet Ploieşti
7
2
2
3
7-10
8
-1
8.
F.C.M. Târgovişte
6
2
1
3
5-6
7
-2
9.
Civitas Făgăraş
9
2
0
7
7-15
6
-9
10.
Girom Albota
8
1
0
7
4-14
3
-6

duminică, 4 noiembrie 2012

Argeşul Piteşti - Unirea Câmpina 2-3

Marcatori: Beuran 17, 52 - Maria 54, Stanca 65, Dobrinoiu 84.
Argeşul Piteşti: Fundulea - Diţă (87 Enache), Nicolescu (68 V. Neacşu), Avramescu, Baicu - Hapaină, G. Neagu, Neagoe (cpt), Rădescu - Beuran, Garniţa (77 Paraschivescu). Rezerve neutilizate: Popa - Stănescu, Pătrănoiu, Deciu: Antrenori: Cristian Negru (principal), Alin Popescu (secund).
Unirea Câmpina: Anghelache - Catană, B. Şandru, A. Neagu, Stanca - Şaucă (52 Bica), Maria, Savu (62 Ruptureanu), Dobrinoiu (cpt) - Camara (62 Fatai), Băcioiu (52 C. Neacşu). Rezerve neutilizate: D. Şandru - Oae, Ir. Dumitru. Antrenori: Florin Stăncioiu (principal), Costin Plăvache, Marius Palancianu (secunzi).
Cartonaşe galbene: G. Neagu 22, Nicolescu 43, Hapaină 67 - Maria 30, Camara 39, A. Neagu 64, Ruptureanu 65, C. Neacşu 87.
Arbitri: Cristian Georgescu (Bucureşti) - Laurenţiu Constantin (Buzău), Răzvan Dobre (Târgovişte).
Observatori: Luis Moisescu (Tr. Severin) - pentru arbitraj, Constantin Constantinescu (Slatina) - pentru joc.





Fără două piese „grele”, Stăncescu şi Lungu neavând drept de joc pe motiv de prea multe cartonaşe, Unirea Câmpina a reuşit ceea ce puţini credeau înaintea acestui joc.
O victorie, care la finalul acestei partide a declanşat o bucurie greu de descris în tabăra câmpineană. Pe fondul unui joc, în care totuşi elevii lui Stăncioiu au fost superiori la capitolul ocazii, piteştenii au reuşit să intre cu un avantaj minim la cabine. După pauză, gazdele au reuşit să-şi mărească avantajul, graţie unei neatenţii a defensivei adverse, însă la acest scor oaspeţii au avut puterea să revină incredibil. În minutul 54, din zonă centrală, Maria l-a surprins pe portarul advers cu un şut de la 25 de metri, pentru ca în minutul 65, Stanca să înscrie cu un şut la colţul lung. Golul victoriei a venit în minutul 84, la o fază prelungită de atac, Dobrinoiu (foto) aruncând în aer ”banca” tehnică câmpineană. Una peste alta, Unirea rămâne în continuare în plasa liderului, urmând ca peste o săptămână, la Câmpina să sosească Unirea Tărlungeni, una dintre cele mai puternice formaţii din serie. 


joi, 1 noiembrie 2012

Argeșul Pitești - Unirea Câmpina

Partida de mâine, din Liga a III-a, dintre Argeșul Pitești și Unirea Câmpina a fost încredințată unei brigăzi conduse de bucureșteanul Cristian Georgescu (foto). Acesta va fi ajutat de asistenții Laurențiu Constantin (Buzău) și Răzvan Dobre (Târgoviște). Observatorii partidei vor fi Luis Moisescu, din Tr. Severin, pentru arbitraj, și Constantin Constantinescu, din Slatina, pentru joc.


Declaratii înainte de meci ;

Stăncioiu: ”Mergem la Pitești să luam 3 puncte!”
Plăvache: ”Am studiat  jocul adversarului nu cred că vor fi probleme  ”

Partida Argeșul Pitești - Unirea Câmpina va avea loc mâine, de la ora 14.00, pe terenul II din Complexul ”Nicolae Dobrin” din Pitești.