A rezultat o victorie lejeră, cu 5-0, la care s-au mai adăugat alte câteva ocazii rarisime. Scorul a fost deschis în minutul 5 de Bărăgan, care a transformat o lovitură de pedeapsă just acordată, după ce Bica a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă adversă. În minutul 32, Nichifor a dublat avantajul formaţiei noastre, reluând cu capul din apropierea liniei porţii, după o centrare de pe partea stângă a lui Zecheru şi o recentrare cu capul din partea dreaptă a lui Bica. Putea fi chiar 3-0 înainte de pauză, dar Bica a ratat incredibil după ce a dejucat pasul la ofsaid al oaspeţilor şi a rămas singur cu portarul advers, dar a şutat pe lângă acesta, dar şi alături de poartă. În repriza secundă, două goluri aproape la indigo, Lambă, minutul 57, şi Bica, minutul 62, ambii înscriind din interiorul suprafeţei de poartă, de la 8-10 metru, uşor lateral dreapta, cu un şut la colţul lung. În fine, după ce A. Stoica a trimis mingea în bară din 6 metri în minutul 68, acelaşi Bărăgan a închis tabela, tot din penalty, dictat după ce D. Ciobotaru a fost împiedicat evident în momentul în care se pregătea să tragă la poartă de la 10 metri de butul advers.
O victorie facilă, care ne menţine pe primul loc cu maximul de puncte posibil şi fără gol primit, cu un golaveraj aproape incredibil: 14-0!Marcatori: Bărăgan (5, 83 – ambele din 11m), Nichifor (32), Lambă (57), Bica (62).
Unirea: D. Şandru – A. Stoica, Neagu (cpt) (58 Dorişor), B. Şandru, Zecheru – Bica, Bărăgan, Lambă, Cernea (58 Ţigănuş) – Ungureanu (67 D. Ciobotaru), Nichifor (78 Conac). Rezerve neutilizate: T. Ionescu – Fl. Stoica, Burlacu. Colectiv tehnic: Ion Cojocaru (director tehnic), Costin Plăvache (antrenor principal), Marius Pălăncianu (antrenor secund).
Dero: Neagu (cpt) – Ene (80 G. Radu), Costache, I. Grigore, F. Ion – Onea, Roşu, Ad. Mihai (88 Marinescu), Savu – Stan, Iacob. Rezerve neutilizate: M. Vasile, Arsene, G. Ilie: Antrenori: Vasile Andronache (principal), Traian Ceuca (secund).
Cartonaşe galbene: Ungureanu (35), Bărăgan (61) / F. Ion (21).
Arbitri: Alin Gheorghe – Andrei Sotir (Ploieşti), Ionuţ Gheorghe (Păuleşti).
Observator: Răzvan Dincuţă (Ploieşti).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu