După o lungă pauză de vară, în care Unirea Câmpina s-a întărit considerabil în vederea asigurării obiectivului – câştigarea campionatului judeţean şi promovarea în Liga a III-a, debutul a avut loc sâmbătă după-amiază la Sinaia, acolo unde am întâlnit una dintre formaţiile de tradiţie din fotbalul judeţean, Carpaţi Sinaia.
Antrenorul Costin Plăvache a început partida în formula: D. Şandru – A. Stoica, Neagu, B. Şandru, Zecheru – Bica, Lambă, Bărăgan, Dorişor – Cernea, D. Ciobotaru, rezerve fiind Antal – Nichifor, Burlacu, Fl. Stoica, Coman, Dragomir şi Ungureanu.
După un început de tatonare, destul de echilibrat, în care primordială a fost asigurarea superiorităţii la mijlocul terenului, Unirea a deschis scorul prin Cernea, una dintre ultimele achiziţii ale echipei. Gazdele au acuzat şocul primirii acestui gol, au făcut un pas înapoi, iar câmpinenii, aşa cum ar fi făcut orice mare echipă, nu au ezitat şi şi-au dublat rapid avantajul, printr-un gol de kinogramă reuşit de Eduard Bica. Acesta a pornit într-o cursă vijelioasă pe partea dreaptă, a trecut de mai mulţi adversari, l-a întors pe unul dintre ei şi cu stângul a trimis de la aproape 30 metri direct în vinclul porţii gazdelor.
Cu două goluri avantaj, Unirea l-a schimbat la pauză pe Dorişor cu Ungureanu şi a continuat asaltul la poarta sinăienilor. Rând pe rând, aproape toţi jucătorii formaţiei noastre puteau să-şi înscrie numele pe lista marcatorilor, 10-12 ocazii dând fiori reci sinăienilor. Printre ocazii, antrenorul Costin Plăvache a operat şi mai multe modificări, Nichifor l-a înlocuit pe D. Ciobotaru, Burlacu pe Bica, iar în minutele de prelungiri, Fl. Stoica pe Cernea. Dintre toate ocaziile create, doar Neagu a izbutit să înscrie, stabilind scorul final, 3-0 pentru Unirea şi marşul spre câştigarea campionatului a început!
Partida a fost arbitrată de Viorel Căunei (Plopeni), asistenţi fiind Marius Diaconu (Ploieşti) şi Valentin Dumitru (Gherghiţa). Observator AJF a fost Ion Andreoiu (Ploieşti).
Etapa viitoare, sâmbătă, 20 august, de la ora 11.00, Unirea Câmpina va întâlni pe teren propriu formaţia Petrolistul Boldeşti, care în această dimineaţă a izbutit o victorie la scor, 8-0, cu Dero Ploieşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu